Presa internațională, despre vizita lui Charles al III-lea în România, prima în străinătate: Regele și-a arătat dragostea pentru România

Presa internațională scrie despre vizita Regelui Charles în România. Publicații importante precizează că este prima călătorie în străinătate a suveranului britanic, proaspăt încoronat. Cuvintele de laudă despre frumusețea peisajului românesc și puritatea naturii descrise maiestuos de Regele Charles sunt pentru România o ocazie de promovare neprețuită, notează stiri.tvr.ro.

The Thelegraph scrie despre dragostea pe care Suveranul britanic și-a declarat-o pentru țara noastră în prima călătorie pe care o face în calitate de Rege.

Numele țării noastre apare și în titlul articolului de pe site-ul Independent care scrie că „Regele laudă cultura, moștenirea și istoria României în timp ce începe o vizită privată”, fără a fi însoțit de regina Camilla.

Și DailyMail scrie despre alegerea făcută de Regele Charles pentru prima călătorie în străinătate, după încoronare. România este prezentată ca destinație pentru un sejur privat, individual al suveranului britanic, în regiunea Transilvaniei.

  • „Regele Charles inspectează garda de onoare a României și se întâlnește cu președintele țării în timp ce începe prima vizită în străinătate, de la încoronare”, titrează publicația britanică.

Imagini din România cu ocazia vizitei suveranului britanic s-au văzut în direct la ore de maximă audiență și pe cele mai importante posturi de televiziune internaționale – BBC, CNN sau TV 5, arată sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare