Prescripție: Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva. Andrei Hrebenciuc scapă de condamnare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris.

În urma acestei decizii, condamnările aplicate de Curtea de Apel Braşov în iulie 2021 au fost anulate.

Astfel, au scăpat de pedepse Ioan Adam (fost deputat, care primise la Curtea de Apel Braşov o condamnare de 2 ani închisoare cu executare), Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc) – 2 ani de închisoare cu suspendare în prima instanţă; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) – 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularcă (fostă Adam, fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) – 2 ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, s-a dispus încetarea procesului penal sau achitarea şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar: Dan Costin Bengescu, Gabriela Rodica Sturdza (fostă Zaharia), Sorin Ion Iacob, Ioan Mătăşel.

De menţionat că fostul deputat Viorel Hrebenciuc avea o condamnare de 2 ani închisoare. El a atacat împreună cu ceilalţi inculpaţi decizia Curţii de Apel Braşov, însă şi-a retras apelul în noiembrie 2021.

Prescrierea a intervenit ca urmare aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi faptului că procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instanţe:

*2015 – dosarul este trimis de DNA la ICCJ;

*2018 – Instanţa supremă a dispus primele condamnări. Tot atunci, judecătorii l-au achitat pe fostul ministru Tudor Chiuariu, însă Secţia specială, condusă la acea vreme de actualul judecător de la Curtea Constituţională Gheorghe Stan, a decis să nu mai atace decizia cu apel;

*noiembrie 2019 – un complet de cinci judecători de la ICCJ anulează condamnările date cu un an în urmă şi decide ca dosarul să se rejudece de la zero, procesul fiind mutat apoi la Curtea de Apel Braşov;

*iulie 2021 – Curtea de Apel Braşov menţine pedepsele aplicate în 2018;

*septembrie 2021 – dosarul revine la ICCJ pentru judecarea apelului;

*iunie 2022 – ICCJ programase pronunţarea sentinţei definitive, dar procesul este repus pe rol şi întârziat aproape un an de zile;

*noiembrie 2023 – judecătorii de la Instanţa supremă constată că faptele s-au prescris, iar toate pedepsele sunt anulate.

De menţionat că Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.

Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare