Președintele Academiei Române, replică pentru CE: Nimeni nu va schimba tradițiile și credințele poporului român, au mai încercat şi alţii

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, intervine în scandalul generat de interzicerea cuvântului ”Crăciun”, la recomandarea Comisiei Europene. Ioan Aurel Pop arată faptul că și regimul comunist a încercat același lucru, dar nu au reușit să schimbe tradițiile și credințele poporului român, scrie stiripesurse.ro.

„Aud, în preziua Sărbătorii Naționale de 1 Decembrie – când ne bucuram de o altă sărbătoare națională, cea a Sfântului Andrei – că se gândesc unii să ne interzică Crăciunul. Acești „unii” nu sunt oricine, ci Comisia Europeană, dornică să introducă în Parlamentul European un proiect de rezoluție prin care termenul „Crăciun” să fie înlocuit cu „sărbătoare”. Aflu că, de această dată, nu s-a reușit. Pentru unii pare stupefiant, pentru alții pare ideal, iar pentru cei mai mulți faptul rămâne indiferent.

Tinerii nu mai știu că regimurile comuniste au făcut același lucru, cu intensități și durate diferite. La noi, după 1948, cuvântul „Crăciun” a fost prohibit și înlocuit cu „Sărbătorile de iarnă”, iar „Moș Crăciun” devenise oficial „Moș Gerilă”. Altfel spus, nimic nu este nou sub soare! Acestea se petreceau în vremea globalismului comunist, când se construia societatea atee și „poporul muncitor unic”, sub egida lui Lenin, Stalin și a altor emuli ai lui Marx. Azi avem un globalism neomarxist care urmărește, cu aceleași cuvinte ori cu altele, apropiate ca sens, scopuri similare. În curând, ni se va spune cum și dacă să folosim termenul „Paști” și ni se va indica cine a înviat și dacă a înviat cineva acum două milenii. Lamentabile iluzii și inutile consumuri de energie, pe banii contribuabililor naivi! Mulți alții, mai puternici decât liderii de la Bruxelles și de la Strasbourg, au încercat să juguleze credința noastră creștină și au falimentat. Revoluția Franceză de la 1789 a înlocuit creștinismul cu numitul „cult al rațiunii”, dovedit a fi, în scurt timp, un fiasco total. Un mare prelat român – cel care a citit la 1 Decembrie Rezoluția de Unire de la Alba Iulia, în fața „Măritei Adunări Naționale” și care acum este „Fericit” în calendar – a spus: „credința noastră este viața noastră”. Lăsați-ne așa cum suntem și cum am apucat de la moși și strămoși și ocupați-vă de treburi administrative pentru Europa, că sunt destule! Până atunci – chiar dacă ne modernizăm și ne adaptăm zi de zi lumii trepidante în care trăim – „noi locului ne ținem”, vorba Poetului.

La mulți ani, România!”, scrie Ioan Aurel Pop.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare