Președintele AEP a discutat la Veneția stabilitatea legii electorale cu experți din domeniu

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a participat la Conferința cu tema “Stabilitatea legii electorale”, cea de-a patra reuniune științifică a experților electorali organizată de Comisia de la Veneția, care a pornit de la dezideratul că încrederea alegătorilor în procesul electoral este esențială pentru o democrație robustă și nu poate fi asigurată fără stabilitatea sistemului legislativ ce reglementează organizarea și desfășurarea alegerilor.

Totodată, analizarea bunelor practici în materie electorală și provocările pe care le presupun atât aplicarea principiului stabilității legislației electorale, cât și organizarea scrutinurilor, inclusiv privind modul de abordare a unor situații de urgență, au fost subiectele abordate în profunzime în cadrul conferinței. Evenimentul, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în colaborare cu Universitatea din Barcelona, a reunit membri ai Comisiei de la Veneția, ai Consiliului pentru Alegeri Democratice și ai altor prestigioase instituții internaționale cu competențe în domeniul electoral, dar și magistrați și profesori de drept constituțional.

Având în vedere experiența în domeniul juridic și faptul că, de-a lungul timpului, a fost implicat direct în avizarea unor documente de referință în materie constituțională, președintele AEP, Toni Greblă, a abordat în cadrul dezbaterilor cu specialiștii Comisiei de la Veneția aspecte legate de nivelurile de reglementare, inclusiv rolul legislației secundare în materie electorală.

Stabilitatea legislației electorale este un principiu consacrat la nivel constituțional și oferă o garanție a faptului că procesele electorale se desfășoară conform regulilor legale unanim acceptate la nivel european și nu pot fi influențate în diferite moduri în interesul unei părți interesate. Astfel, subiectul stabilității dreptului electoral ne determină să reflectăm profund asupra factorilor interni și externi care pot influența cadrul legal electoral aplicabil activității unui organism electoral. În general, orice reformă a legislației electorale destinată a fi aplicată la alegeri trebuie să aibă loc cu suficient de mult timp înainte pentru a putea fi cu adevărat aplicabilă. De altfel, și Comisia de la Veneția, în Codul bunelor practici în materie electorală, subliniază faptul că stabilitatea legislației este crucială pentru credibilitatea procesului electoral, fapt esențial, la rândul său, pentru consolidarea democrației”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.

Acesta a menționat că, în concordanță cu angajamentul luat pentru pregătirea riguroasă și organizarea în cele mai bune condiții a proceselor electorale de anul viitor, AEP se va ghida după principiile evocate de Comisia de la Veneția, respectiv promovarea valorilor și principiilor democratice, asigurarea neutralității, echilibrului și tutelei constituționalității în organizarea alegerilor. Scopul final al respectării acestor reguli este consolidarea încrederii alegătorilor în alegeri libere și corecte.

Pentru comunitatea electorală internațională rămâne o preocupare permanentă identificarea, flexibilizarea și implementarea soluțiilor constituționale pentru a face față provocărilor nou apărute în situațiile de excepție sau temporare. Formalizarea condițiilor și soluțiilor constituționale pentru o situație excepțională se va adăuga la patrimoniul electoral, iar rolul autorităților electorale va continua să fie acela de a asigura echidistanța și neutralitatea, fără afectarea principiilor și valorilor democratice și cu respectarea standardelor internaționale în materie electorală”, a adăugat președintele AEP.

Comisia de la Veneția a abordat principiul stabilității legislației electorale în Codul bunelor practici în materie electorală, în 2002, și l-a detaliat într-o Declarație interpretativă privind stabilitatea legii electorale, adoptată în 2005, la care face referire în mod frecvent în luările sale de poziție. Cu toate acestea, uneori, legislația electorală este necesar a fi revizuită înaintea alegerilor. În acest sens, în cadrul Conferinței organizate de Comisia de la Veneția, au fost analizate aspecte legate de domeniul de aplicare a principiului stabilității legii electorale și nivelurile de reglementare a legislației, momentul schimbării, precum și modul de abordare a situațiilor de urgență și consecințele asupra organizării alegerilor. Toate aceste aspecte ar putea determina Consiliul pentru Alegeri Democratice și Comisia Veneția să pregătească o declarație interpretativă revizuită în domeniu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare