Având în vedere populaţia semnificativă de animale sălbatice, precum şi numărul de incidente în care aceste animale au fost implicate, în perioada 29-30 noiembrie, preşedintele ANSVSA, Robert Viorel Chioveanu, s-a deplasat în judeţele Harghita şi Covasna, unde, alături de reprezentaţi ai instituţilor locale, a analizat modul în care instituţiile responsabile intervin în astfel de situaţii.
Cu acest prilej, a purtat discuţii şi cu primarul localităţii Tuşnad, iar primele concluzii au fost acelea că siguranţa oamenilor este pe primul plan, iar acţiunile care se întreprind în cazul apariţiei animalelor sălbatice în zonele locuite sau pe şosele trebuie să fie axate pe acest principiu, în condiţiile respectării normelor de protecţie şi bunăstare a animalelor.
De asemenea, a reieşit importanţa stabilirii unei componenţe adecvate a echipelor de intervenţii, care să fie formate din medici veterinari de liberă practică, medici veterinari oficiali, din cadrul DSVSA judeţene, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai ISU şi altor instituţii relevante, după caz, cât şi a unei comunicări şi coordonări eficiente, toate necesitând transpunere într-o procedură clară şi coerentă. Această transpunere face în prezent obiectul activităţii unui grup de lucru, organizat la Ministerul Mediului.
La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele ANSVSA a vizitat judeţele Buzău şi Vrancea, pentru a verifica modul în care se realizează examinarea trichineloscopică a probelor aduse de cetăţeni. Astfel, a verificat mai multe Circumscripţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din aceste zone, pentru a se asigura că personalul de specialitate oferă servicii corecte cetăţenilor, inclusiv sâmbăta şi duminica, programul de lucru fiind prelungit în această perioadă.
Tot cu această ocazie, a fost verificat, pe traseul drumului naţional DN2, modul în care echipele mixte de medici veterinari şi reprezentanţi ai Poliţiei realizează controale în trafic care au ca tematică respectarea condiţiile legale pentru transportul animalelor, cărnii şi produselor din carne.