Preşedintele brazilian a discutat cu omologul său israelian

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a discutat joi cu omologul său israelian Isaac Herzog despre situaţia umanitară din Gaza şi ostaticii Hamas, după criticile sale dure privind riposta israeliană în Fâşia Gaza, relatează vineri AFP, notează Agerpres.

Lula s-a arătat foarte critic faţă de riposta israeliană la atacul comis de gruparea Hamas pe 7 octombrie, care a declanşat războiul dintre cele două părţi, calificând-o luni „la fel de gravă” ca atacurile mişcării islamiste palestiniene.

„Am vorbit (la telefon) cu preşedintele Israelului, Isaac Herzog, despre eliberarea ostaticilor de către Hamas şi repatrierea brazilienilor din Fâşia Gaza”, a scris liderul brazilian pe reţeaua X (fostă Twitter).

El şi-a exprimat, de asemenea, „îngrijorarea profundă cu privire la criza umanitară extrem de gravă din Gaza” şi „consternarea faţă de pierderea de vieţi omeneşti, mai ales copii”, a declarat preşedinţia braziliană într-un comunicat.

Pe 7 octombrie, atacul Hamas împotriva Israelului, de o amploare şi violenţă nemaiîntâlnite de la crearea statului în 1948, s-a soldat cu circa 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor. Armata israeliană estimează că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice în Gaza.

De atunci, Israelul a bombardat continuu Gaza şi a desfăşurat o operaţiune terestră cu scopul de a „anihila” Hamas. Bombardamentele au ucis 11.500 de persoane, majoritatea civili, inclusiv 4.710 copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Potrivit comunicatului preşedinţiei braziliene, Lula s-a angajat faţă de Herzog să-şi intensifice apelul pentru eliberarea ostaticilor de către Hamas, amintind în acest sens discuţiile sale cu liderii Iranului, Egiptului şi Autorităţii Palestiniene.

Tonul discuţiei dintre Lula şi Herzog a fost „foarte amical” în pofida declaraţiilor recente ale preşedintelui brazilian, a declarat pentru AFP o sursă oficială braziliană.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare