Președintele Bundesratului din Germania, vizită oficială în România

Președintele Bundesratului, Bodo Ramelow, se află într-o vizită oficială în România, la București și Timișoara, în perioada 23 – 25 mai. 

Acesta se întâlnește cu președintele Senatului, Florin Cîțu, cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu prim-ministrul, Nicolae Ciucă, pentru discuții politice.

Președintele Bundesratului se va întâlni la București cu studenții și conducerea Universității din București, unde, printre altele, se va semna prelungirea acordului de cooperare Erasmus dintre Universitatea de Științe Aplicate Nordhausen și Universitatea din București, precum și a acordului de cooperare Erasmus dintre Universitatea Friedrich Schiller din Jena și Universitatea din București, potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei din România.

El va avea un schimb de idei cu reprezentanții ONG-urilor cu privire la situația romilor din România.

La Timișoara, președintele Ramelow se va întâlni cu primarul Dominic Fritz și cu reprezentanți ai Prefecturii și ai Consiliului Județean. De asemenea, se va întâlni cu reprezentanți ai minorității germane, va participa la un eveniment cultural organizat de orașele înfrățite Gera/Altenburg și Timișoara și va vizita compania germană Continental Automotive România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare