Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Nu aş scoate lemnul din ţară decât sub formă de masă, scaun, pat sau dulap

Destinaţiile lemnului în România trebuie să fie doar două – energie şi industria mobilei – şi, personal, n-aş scoate din ţară lemnul decât sub formă de masă, scaun, pat sau dulap, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

„Cred că destinaţiile lemnului trebuie să fie doar două: energie şi industria mobilei. Personal, n-aş scoate din ţară lemnul decât sub formă de masă, scaun, pat sau dulap. În niciun caz sub o altă formă. Sunt şi constănţean şi mă uit în fiecare final de săptămână cum arată Portul Constanţa şi mă întristează puţin să mai văd şi acum buşteni neprelucraţi şi chiar şi cheresteaua pe care o exportăm. Deci, cred că trebuie să lucrăm foarte mult pe această zonă de produse cu valoare adăugată mare, pentru că nu putem sub nicio formă înclina balanţa comercială cu materie primă, fie că vorbim de partea de masă lemnoasă, fie că vorbim de produse agricole. Dacă nu trecem la partea de procesare cu valoare adăugată mare, cu tot respectul şi cu toată părerea de rău, nu o să echilibrăm balanţa comercială, mai ales că ne uităm şi cine face exportul în România. Probabil dacă nu ar fi capitalul străin ar fi o ‘vale a plângerii’ în România vizavi de cifrele de la export. De bine, de rău, producătorii străini din România reuşesc să să ţină exportul românesc cât de cât la nişte valori rezonabile”, a afirmat Daraban.

Şeful CCIR estimează că deficitul balanţei comerciale a României va depăşi în acest an 30 de miliarde de euro, de la 23,8 miliarde de euro cât a fost în 2021.

„În general, suntem foarte deschişi ca şi instituţie patronatelor de ramură. Le considerăm cele mai obiective, sunt singurii care pot din domeniul lor de activitate dedicat problematicii care se transformă în politici publice. În altă ordine de idei, pe noi la Camera de Comerţ a României ne interesează şi ne şi pasionează în acelaşi timp diplomaţia economică şi suntem cu ochii foarte deschişi, atenţi, către acest deficit al balanţei comerciale a României, care a fost anul trecut de 23,8 miliarde de euro, de la 18,3 miliarde, cu un an înainte şi cred cu sinceritate că prefixul, anul acesta, va fi 3, adică 30 şi un pic de miliarde de euro. De aceea, încercăm să ne îndreptăm pe zona economică din ţară pe produse cu valoare adăugată mare”, a susţinut acesta.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn organizează, în perioada 28-29 septembrie, conferinţa cu tema „Smart Green Industry: Potenţial verde pentru o industrie a viitorului”.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare