Președinte Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, a anunțat că site-ul instituției pe care o conduce a fost atacat cibernetic, iar toate deciziile CCR vor fi publicate în Monitorul Oficial.
„Vineri, site-ul Curţii Constituţionale a fost spart, virusat. Începând de vineri, am închis pagina noastră de internet. Regretăm acest incident, se întâmplă şi la case mai mari. Vreau să fac precizarea că efectele nu puteau fi decât cel mult de virusare, de comunicarea unor ştiri false, pentru că în rest în baza noastră de date nu erau decât date oficiale pe care le cunosc întreaga societate.
Deci am decis oprirea site-ului, va trebui, din păcate, să-l reconstruim şi nu este un lucru foarte simplu. Împreună cu consultarea serviciilor specializate – SRI, STS, care ne asigurau până acum mentenanţa acestuia – vom găsi modalitatea de a reconstrui pagina în cel mai scurt timp şi o să o realimentăm cu toate datele necesare”, a declarat Valer Dorneanu la ieşirea de la şedinţa CCR.
Președintele Curții Constituționale a punctat că în toată aceasta perioadă deciziile vor fi Comunicate în Monitorul Oficial.
“Până atunci, deciziile noastre sunt comunicate în Monitorul Oficial. Noi am vorbit cu cei de la MO să publice cu prioritate toate deciziiile pe care încă nu le-au publicat iar comunicarea cu societatea civilă va fi realizată direct prin site-urile mijloacelor de comunicare în masă care au relaţii cu noi şi noile vom furniza toate datele necesare. Regretăm acest episod, nu a fost vina noastră”, a mai spus Valer Dorneanu.