Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Din decesele raportate în ultima perioadă, peste 92% din persoane erau nevaccinate

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat, joi, că peste 92% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 care au murit nu erau vaccinate anti-COVID, subliniind că imunizarea este „singura armă” şi este „inacceptabil” ca un medic să transmită public mesaje „eronate”, potrivit Agerpres.

El a avut o întâlnire cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aflată în vizită în România.

„Este singura armă pe care o avem prezentarea acestor dovezi ştiinţifice. Să nu obosim să explicăm, să aducem în faţa comunităţii dovezile ştiinţifice. (…) Din decesele raportate în ultima perioadă, peste 92% din persoane erau nevaccinate. (…) Vaccinul protejează, nu ne împiedică să facem boala, dar vom face o formă uşoară de boală, vom trece foarte uşor şi sistemul medical nu va fi sub presiune”, a explicat Coriu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare