Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, proiect privind relansarea industriei de apărare

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, Nicoleta Pauliuc, a depus la Parlament un proiect de act normativ privind reglementarea contractelor compensatorii în perspectiva achiziţionării de echipamente şi tehnică militară pentru dotarea Armatei, în conformitate cu Strategia Naţională de Apărare şi deciziile succesive ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Iniţiativa legislativă a senatoarei liberale vine în contextul în care ţara noastră alocă, începând cu 2023, 2,5% din PIB Ministerului Apărării Naţionale, cea mai mare parte fiind orientată către achiziţia de tehnică militară modernă la cele mai înalte standarde NATO, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

„Este un proiect care vizează întărirea securităţii naţionale, pentru că vorbim de contracte strategice de achiziţie de tehnică militară. Aplicarea acestei legi înseamnă miliarde de euro întorşi în economia noastră, sprijin concret pentru firmele din industria de apărare, dar şi pentru alte companii pe orizontală care deservesc Armata; înseamnă locuri de muncă, dar şi întărirea securităţii naţionale şi a rezilienţei în faţa unor ameninţări externe. Legea va încuraja o competiţie economică reală pe o piaţă deschisă. Am certitudinea că, prin promovarea propunerii mele legislative, industria de apărare s-ar putea transforma din Cenuşăreasa economiei româneşti în motor al dezvoltării economice”, a declarat Nicoleta Pauliuc.

Potrivit acesteia, se va crea cadrul pentru o competiţie economică deschisă între contractanţi în aşa fel încât România să fie beneficiară de tehnică militară de ultimă generaţie cu costuri corecte şi compensaţii proporţionale cu achiziţia făcută.

„Am organizat mai multe dezbateri cu toţi stakeholder-ii – începând cu companiile din industrie, continuând cu reprezentanţii instituţiilor publice, cu potenţialele companii de la care urmează să se cumpere tehnică militară, dar şi cu societatea civilă. De altfel, se poate spune că această lege a offset-ului este solicitată de reprezentanţii industriei de apărare din România de foarte mulţi ani, pentru că actualul cadru legal este depăşit şi nu mai corespunde realităţilor actuale, fie şi pentru că, între timp, ţara noastră a devenit membră a UE şi NATO”, a precizat Pauliuc.

Legea presupunea înfiinţarea Agenţiei pentru Operaţiuni Compensatorii, instituţie care va veghea pentru semnarea şi corecta implementare a contractelor de compensare şi precompensare accesorii contractelor de achiziţii publice de interes esenţial. Instituţia urmează să fie condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, precum şi de Comitetul de coordonare din care vor face parte reprezentanţi ai tuturor instituţiilor statului român, care sunt implicaţi atât în derularea contractelor de achiziţii, cât şi în arhitectura de securitate a României. De asemenea, se stabileşte controlul parlamentar asupra activităţii Agenţiei privind operaţiunile compensatorii şi operaţiunile compensatorii în avans, menţinând controlul prim-ministrului asupra raportului de audit, se arată în comunicat.

„Pornind de la premisele că înzestrarea Armatei este un obiectiv strategic naţional şi că susţinerea industriei de apărare din România reprezintă un ţel economic important, am creat un cadru legal prin care contractele de achiziţie de tehnică militară să presupună operaţiuni compensatorii, dar să poată fi derulate cu celeritate în baza unei decizii a Agenţiei. Această formă legală pe care o propun asigură deopotrivă transparenţa întregului proces, dar şi o mai bună coordonare şi comunicare între instituţii. (…) Tocmai din perspectivă democratică, am insistat şi asupra importanţei controlului civil parlamentar”, a concluzionat Nicoleta Pauliuc.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare