Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, întrevedere cu ministrul delegat pentru Europa și afaceri externe al Republicii Albania

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Cristian Dumitrescu, a avut o întrevedere joi, cu Gent Cakaj, ministrul delegat pentru Europa și afaceri externe al Republicii Albania, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde la București, cu ocazia Întâlnirii informale a Miniștrilor Afacerilor Externe ai Uniuni Europene și Statelor candidate.

Cu acest prilej, părțile au făcut o trecere în revistă a stadiului și oportunităților de cooperare dintre România și Republica Albania în plan politic și economic, precum și a perspectivelor de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest. Demnitarul român a menționat că țara noastră va continua să acorde sprijin Republicii Albania în parcurgerea procesului de aderare la Uniunea Europeană, avansarea acestui proces înscriindu-se în rândul priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

  • De asemenea, senatorul Dumitrescu a menționat că România rămâne angajată în proiectul european și în consolidarea cooperării cu Balcanii de Vest, deoarece aceasta contribuie la stabilitatea, prosperitatea și securitatea UE, precum și a întregului continent.
    Președintele Comisiei pentru politică externă a subliniat rolul important al Republicii Albania, ca factor de stabilitate în rândul statelor din Balcanii de Vest. A arătat că integrarea în Uniunea Europeană nu reprezintă doar un proiect economic, ci presupune un proces complex de democratizare și de afirmare în cadrul unui spațiu al valorilor comune. Totodată, a menționat că Balcanii de Vest au fost un punct important pe ordinea de zi atât a Președinției Bulgariei, cât și a Președinției Austriei, iar România va acorda o atenție deosebită acestei regiuni, asigurând astfel continuitatea.

În cadrul discuțiilor, s-a menționat, de asemenea, evoluția comerțului bilateral, care a crescut constant în ultimii ani. Ambele părți şi-au reafirmat interesul pentru extinderea contactelor politice bilaterale, cu precădere la nivel parlamentar, precum şi pentru diversificarea domeniilor de cooperare, în avantajul mutual al celor două ţări.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare