Președintele Comisiei UNESCO, Mihai Weber: Am depus astăzi o inițiativă legislativă pentru ca 24 iunie să devină oficial Ziua Națională a Iei

Membrii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO au depus astăzi o inițiativă legislativă pentru ca 24 iunie să devină oficial ”Ziua Națională a Iei”. Demersul este susținut de senatori și deputați de la toate partidele parlamentare și minoritățile naționale, o dovadă că singura politică a Comisiei permanente pentru relația cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului național, anunță președintele Comisiei, deputatul PSD, Mihai Weber.

”Începând cu anul 2013, la inițiativa Asociației ”La blouse roumaine”, ziua de 24 iunie, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a tradiției de Sânziene, a devenit și Ziua Universală a Iei. Membrii comisiei au înțeles această preocupare de a păstra nealterată principala piesă a portului popular românesc și au considerat oportun ca 24 iunie să devină un reper național oficial pentru cămașa românească, cea care ne conferă unicitate și identitate spirituală.

Demersul vine la puțin timp după ce Dosarul transnațional ”Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost depus la UNESCO, pentru a fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial. Recunoașterea la nivel mondial a valorii unice a cămășii cu altiță urmează să fie dezbătută în 2022, iar Comisia parlamentară pentru UNESCO continuă demersurile de susținere a dosarului.

În parteneriat cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, comisia organizează dezbaterea ”Povești și tradiții românești. Cămașa cu altiță”, care va avea loc astăzi, cu începere de la ora 13,00. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ai Academiei și Patriarhiei Române, experți în domeniu.

Considerăm că, odată cu depunerea dosarului la UNESCO, avem misiunea de a identifica căile de a promova dosarul, în limita rigorilor impuse de practicile forului internațional, astfel încât, în 2022, arta confecționării cămășii cu altiță, moștenire culturală transmisă, cu dragoste și dăruire, din generație în generație, să capete recunoașterea universală a umanității.”, precizează Weber într-un comunicat de presă.

”În numele membrilor Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, îi mulțumesc doamnei conferențiar Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului, pentru că a acceptat să ne fie partener în acest demers și îi asigurăm de respectul nostru pe toți experții care au realizat dosarul, pentru competența și dăruirea lor.”, a mai transmis în încheierea comunicatului deputat Mihai Weber, președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare