Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, tot mai aproape de al doilea mandat

Social-democratul Frank-Walter Steinmeier, care marţi a primit sprijinul ecologiştilor, ar urma să fie reales în februarie în funcţia de preşedinte al Germaniei, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Steinmeier, care va împlini 66 de ani miercuri, era deja susţinut de formaţiunea sa, Partidul Social-Democrat (SPD), şi de liberali (FDP), partide care formează împreună cu Verzii actuala coaliţie guvernamentală de la Berlin.

El ar urma să primească pe 13 februarie voturile unei majorităţi dintre membrii celor două camere ale parlamentului, Bundestag şi Bundesrat.

Ales pentru cinci ani, preşedintele german nu poate avea mai mult de două mandate.

Steinmeier este un ”foarte bun preşedinte federal, extrem de respectat, care a adus mari servicii ţării noastre în timpul primului său mandat”, estimează Verzii într-un comunicat.

În Germania funcţia de preşedinte este eminamente onorifică, puterea rămânând în mâinile guvernului şi ale parlamentului. Totuşi, ea are o valoare de autoritate morală a ţării.

Aflat printre personalităţile preferate de germani, Steinmaier provine din SPD, partidul actualului cancelar Olaf Scholz.

Frank-Walter Stainmeier a fost ministru de externe în perioadele 2005-2009 şi 2013-2017, iar în 2009 a candidat la funcţia de cancelar, pierzând în faţa conservatoarei Angela Merkel. În 2017 a fost ales preşedinte al ţării, în dauna lui Joachim Gauck, un fost pastor disident din fosta Germanie de Est comunistă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare