Preşedintele în exerciţiu al OSCE la Chişinău spune că noul context de securitate şi soluţionarea diferendului transnistrean sunt în centrul discuţiilor

Polonia şi Republica Moldova, ţări care au pe teritoriul lor un număr foarte mare de refugiaţi din Ucraina raportat la populaţie, sunt cel mai mult afectate de noul context de securitate din regiune, a declarat vineri vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, într-o întâlnire cu şeful diplomaţiei din Polonia, Zbigniew Rau, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a OSCE, anunță Agerpres.

„Statele noastre sunt profund afectate de război, dar şi de valul mare de refugiaţi”, a menţionat ministrul moldovean, care a mulţumit statului polonez pentru ajutorul, inclusiv financiar, pe care îl acordă Republicii Moldova pentru gestionarea valului de refugiaţi din Ucraina, dar şi pentru sprijinul acordat în procesul de integrare europeană, transmite Moldpres.

Referitor la Transnistria, Nicu Popescu a afirmat că „am abordat necesitatea finalizării retragerii muniţiei ruse dislocate pe teritoriul Republicii Moldova, care nu are nici un statut legal pentru a se afla aici”.

La rândul său, Zbigniew Rau a declarat că a fost plăcut impresionat de generozitatea manifestată faţă de refugiaţii ucraineni de către autorităţile şi cetăţenii moldoveni şi a anunţat că va avea întâlniri cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Natalia Gavriliţa, dar şi cu reprezentanţi politici ai regiunii transnistrene.

‘Chiar dacă climatul de securitate din regiune s-a schimbat, procesul de reglementare pe cale paşnică a diferendului transnistrean va continua prin negocieri şi dialog politic, pentru reîntregirea statului moldovean în formatul frontierelor recunoscute în plan internaţional şi prin acordarea unui statut special regiunii transnistrene în care să se respecte drepturile omului’, a declarat noul preşedinte al OSCE.

În acelaşi timp, ministrul de externe moldovean a declarat că toţi cetăţenii din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, îşi doresc menţinerea păcii.

În contextul războiului din Ucraina „fiecare persoană de pe continentul european se simte mai puţin în siguranţă. Republica Moldova este un stat neutru şi nu există nici un motiv pentru ca statul moldovean să fie considerat o ţintă pentru un agresor. Toţi cetăţenii din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, îşi doresc menţinerea păcii şi nu doresc să fie implicaţi în conflict”, a insistat Nicu Popescu.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare