Preşedintele Iohannis salută finalizarea investigaţiilor în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 / PS: O poza face cat o mie de cuvinte!

Preşedintele României salută finalizarea investigaţiilor în „Dosarul Revoluţiei” şi trimiterea cauzei spre judecare, a informat luni Administraţia Prezidenţială.

  • Reacția vine la scurt timp după ce ”protejatul” președintelui, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunţat că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis în instanţă dosarul „Revoluţiei din decembrie 1989

„Preşedintele Klaus Iohannis consideră că acesta reprezintă un pas extrem de important, după o lungă perioadă de timp, în stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din Decembrie 1989. Crimele de la Revoluţie nu pot rămâne nepedepsite! Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază importanţa deosebită a cauzei istorice privind Revoluţia din 1989 şi apreciază că anunţul privind finalizarea anchetei judiciare şi trimiterea în instanţă reprezintă un demers cu o deosebită însemnătate în responsabilitatea care îi revine Justiţiei de a stabili adevărul. Soluţionarea acestei cauze istorice este cu atât mai importantă cu cât o democraţie veritabilă este aşezată doar pe bazele solide ale adevărului şi dreptăţii”, a precizat un comunicat al Preşedinţiei.

Potrivit sursei citate, în repetate rânduri, preşedintele României a susţinut că adevărul trebuie să iasă la iveală şi a subliniat necesitatea unei decizii clare, temeinice şi legale, cu privire la evenimentele din Decembrie 1989, considerând că aceasta reprezintă o restanţă majoră a Justiţiei române.

„În demersul societăţii româneşti de cunoaştere şi asumare a trecutului, este fundamentală sancţionarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa vieţii şi demnităţii umane în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Finalizarea anchetei judiciare în „Dosarul Revoluţiei” reprezintă un act necesar în anul în care marcăm 30 de ani de la prăbuşirea comunismului şi în care vom rememora idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989 şi îi vom onora pe eroii noştri. reşedintele României subliniază că generaţiile de astăzi au nevoie de educaţie în spiritul adevărului. Tinerii trebuie să ştie că regimul comunist a îngrădit sistematic drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi a comis nenumărate nedreptăţi. În Decembrie 1989, regimul comunist s-a prăbuşit aşa cum s-a instalat: prin crime şi abuzuri. Trecutul trebuie să constituie astfel un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi, iar acţiunea justiţiei este fundamentală în acest sens. Consolidarea democraţiei şi respectarea valorilor umane nu se pot înfăptui în afara actului de Justiţie”, a conchis comunicatul Preşedinţiei.

Decizie şoc: Dosarul Revoluţiei, trimis în instanţă; Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu – inculpaţi; procesul Ceauşeştilor – simulat

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare