Președintele Iohannis vizită de stat în Republica Lituania

Președintele Iohannis vizită de stat în Republica Lituania

   Conform unei informări de presă, în cursul vizitei de stat pe care a efectuat-o astăzi în Lituania, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut consultări cu Preşedintele Lituaniei, doamna Dalia Grybauskaitė, alături de care a susţinut o declarație de presă comună.

De asemenea, Preşedintele Iohannis a avut întrevederi cu Prim-ministrul Lituaniei, domnul Algirdas Butkevičius, şi cu Preşedintele Parlamentului, doamna Loreta Graužinienė.

original_vizita_de_stat_tn_lituania_-_18_mai_-_palatul_prezidential_16   În cadrul discuţiilor cu toți înalţii oficiali lituanieni, a rezultat convergenţa de poziţii în privinţa continuării procesului de adaptare a NATO la mediul de securitate complex din Vecinătatea Estică, fiind convenită intensificarea cooperării româno-lituaniene în pregătirea Summitului Alianţei din luna iulie, astfel încât unul dintre rezultatele reuniunii la nivel înalt să fie consolidarea prezenţei Aliate credibile, cu rol de descurajare, în mod echilibrat pe întregul Flanc Estic al NATO. Oficialii lituanieni au salutat totodată recenta inaugurare a facilităţii antirachetă de la Deveselu.

Totodată, a fost convenită relansarea eforturilor îndreptate spre revigorarea Parteneriatului Estic, ca instrument important pentru reformarea în spirit european a statelor partenere şi apropierea, dacă o doresc, de Uniunea Europeană. A fost exprimată dorinţa comună de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova în acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis prezentând evaluarea ţării noastre asupra provocărilor care stau în faţa statului vecin, precum şi modalitățile de sprijin şi de stimulare a reformelor pe care le promovează România în acest scop. În cadrul întrevederilor Preşedintelui României cu înalţii oficiali lituanieni a fost analizată şi situaţia din Ucraina, fiind exprimată poziţia comună privind necesitatea menținerii sancţiunilor adoptate de UE până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk.

În cadrul întâlnirilor au fost abordate şi mai multe teme ale cooperării bilaterale şi modalităţi concrete de consolidare a acesteia. Astfel, la întrevederea cu Prim-ministrul lituanian a fost convenită intensificarea dimensiunii economice a cooperării prin stimularea în continuare a schimburilor comerciale – care au crescut anul trecut cu 15% faţă de anul precedent. De asemenea, a fost convenită întărirea cooperării în domeniul securităţii energetice, Preşedintele României prezentând experienţa ţării noastre în domeniul interconectărilor cu statele vecine şi al dezvoltării resurselor din platoul continental al Mării Negre. A fost discutată în context şi experienţa lituaniană în domeniul construirii de terminale LNG. A fost totodată agreată stimularea cooperării în domeniul noilor tehnologii și al educației, unde există deja contacte substanțiale la nivel universitar.

Evaluările din cadrul discuţiilor Preşedintelui Klaus Iohannis cu înalții oficiali lituanieni au fost de asemenea convergente în privinţa unora dintre principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană.

   În ceea ce privește referendumul pentru menţinerea Marii Britanii în cadrul UE, Preşedintele României a subliniat importanţa strategică a unui rezultat favorabil rămânerii în UE. Cu privire la fenomenul migraţiei, a fost reiterată poziţia României de participare angajată la efortul solidar european, cu respectarea principiului contribuţiei voluntare și cu luarea în considerare a capacităţilor naţionale de preluare de refugiaţi.

original_vizita_de_stat_tn_lituania_-_18_mai_-_centru_de_tehnologie_2   Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat şi Centrul de Tehnologie şi Inovaţie Sunrise Valley din Vilnius, cel mai mare institut de cercetare științifică din Lituania, unde au fost discutate posibilităţi concrete de cooperare între România şi Lituania în domeniul tehnologiilor înalte. Din delegaţia Preşedintelui României a făcut parte şi domnul profesor Nicolae-Victor Zamfir, Directorul General al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi coordonatorul proiectului Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP). Cele două părţi au discutat aprofundat, în cadrul vizitei, despre strângerea cooperării bilaterale în domeniu prin implicarea viitoare a Lituaniei în proiectul ştiinţific de la Măgurele pe componenta cercetare-dezvoltare.

   De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Memorialul Victimelor din 13 ianuarie 1991 şi a depus o coroană de flori la Monumentul „Memorialul Celor Căzuţi în Lupta pentru Independenţă”.

small_vizita_de_stat_tn_lituania_-_18_mai_-_monument_3

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare