Preşedintele Iranului vrea să păstreze controale stricte ale poliţiei asupra respectării portului vălului

În pofida unor proteste dure, preşedintele iranian Ebraim Raisi vrea să menţină controale stricte ale poliţiei asupra încălcării de către femei a portului vălului, relatează luni dpa, conform Agerpres.

„Respectarea portului vălului nu ţine doar de religie, ci este o obligaţie politică şi legală pentru femeile iraniene”, a declarat Raisi duminică. De aceea „nu există nicio îndoială” că aceste controale trebuie efectuate tot timpul, a spus clericul ultraconservator, potrivit site-ului preşedinţiei.

De la începutul noului an persan pe 20 martie, poliţia a intensificat reprimarea încălcărilor privind portul vălului. Videoclipuri postate pe social media arată că au existat ciocniri între femei şi aceşti aşa-numiţi gardieni morali în timpul unora dintre controale.

Moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini în custodia poliţiei în septembrie 2022 a declanşat proteste naţionale împotriva regimului islamic şi a codului său vestimentar. Ea a fost arestată de oamenii legii pentru că purta inadecvat vălul islamic. Câteva zile mai târziu, ea a murit într-o secţie de poliţie în urma violenţelor suferite.

În semn de solidaritate cu tânăra femeie kurdă, tot mai multe femei iraniene au ignorat de atunci codul vestimentar obligatoriu. Cercurile islamice din Iran au criticat şi ele controalele stricte ale poliţiei, întrucât există convingerea că femeile nu pot fi transformate în musulmane pioase şi devotate prin violenţă, notează dpa.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare