Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Române, potrivit Agerpres.
Legea a fost iniţiată de Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor şi fost senator al PSD.
„Se înfiinţează Autoritatea Vamală Română, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor şi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Pentru creanţele fiscale aflate în administrarea sa potrivit legii, Autoritatea Vamală Română îndeplineşte competenţele de organ fiscal central în conformitate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Autoritatea are sediul central în Bucureşti, str. Alexandru Ivasiuc nr.34-40, Sector 6. Sediul se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, prevede actul normativ.
Autoritatea va prelua de la ANAF şi unităţile subordonate acesteia activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.