Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea Guvernului condus de Marcel Ciolacu, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a membrilor Executivului va avea loc la ora 17,00 la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a semnat decretul pentru numirea Guvernului României în următoarea componenţă:
* Marcel Ciolacu – prim-ministru;
* viceprim-ministru – Marian Neacşu;
* viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu;
* ministrul Finanţelor – Marcel Boloş;
* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu;
* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Gabriela Firea;
* ministrul Justiţiei – Alina Gorghiu;
* ministrul Apărării Naţionale – Angel Tîlvâr;
* ministrul Educaţiei – Ligia Deca;
* ministrul Culturii – Raluca Turcan.
* ministrul Afacerilor Externe – Luminiţa Odobescu;
* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Radu Oprea;
* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Adrian Câciu;
* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Adrian Veştea;
* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila;
* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu;
* ministrul Energiei – Sebastian Burduja;
* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi;
* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Ivan Bogdan-Gruia;
* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mircea Fechet.
Plenul Parlamentului a acordat, joi, votul de încredere Guvernului condus de Marcel Ciolacu.
Sursa: AGERPRES