Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European: Se discută măsuri suplimentare necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării şi scăderea preţurilor la energie

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 20-21 octombrie 2022, la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles, Regatul Belgiei.

În continuarea dezbaterilor avute cu prilejul Consiliului European informal de la Praga, liderii europeni vor discuta situația din domeniul energiei, în vederea agreării unor măsuri suplimentare necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării și scăderea prețurilor la energie, pornind de la pachetul de propuneri prezentat marți, 18 octombrie 2022, de Comisia Europeană. Totodată, discuțiile vor aborda și modalitățile de consolidare a rezilienței economiilor europene și de protejare a cetățenilor și întreprinderilor.

Pe agenda reuniunii Consiliului European este inclusă, de asemenea, discutarea evoluțiilor războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu accent pe escaladările recente din partea Federației Ruse și, respectiv, continuarea sprijinului european pentru Ucraina, pe plan politic, financiar, umanitar și militar. Totodată, va fi reafirmată susținerea Uniunii Europene pentru asigurarea securității alimentare la nivel global.

Liderii europeni vor aborda, de asemenea, și modalitățile concrete de consolidare a rezilienței infrastructurii critice, în contextul actelor recente de sabotaj împotriva conductelor Nord Stream.

În planul relațiilor externe, potrivit agendei reuniunii Consiliului European, șefii de stat și de guvern din statele membre UE vor avea o dezbatere strategică privind relațiile Uniunii Europene cu China, precum și discuții pregătitoare în perspectivele Summitului din decembrie între Uniunea Europeană și Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), și a celei de-a 27-a Conferințe a Părților la Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice de la Sharm El-Sheikh, din luna noiembrie (COP27).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare