Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Ziua Marinei

Administraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa, potrivit agendei oficiale a președintelui.

Manifestările din portul militar Constanţa vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun.

În Portul Tomis, activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în între 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 20.00 şi vor cuprinde expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, iar pasionaţii de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spaţiu special amenajat de echipa World of Warships.

“Formaţia de nave militare, ancorate în faţa Comandamentului Flotei, va defila, în intervalul orar 11.00-12.00, de la Constanţa până la Midia şi înapoi, pentru a saluta turiştii aflaţi pe litoral. Defilarea va fi încheiată de parada ambarcaţiunilor turistice, în jurul orei 12.45, după care Zeul Neptun se va retrage şi va urma un spectacol de artificii, oferit de către Primăria Municipiului Constanţa”, au transmis Forţele Navale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare