Preşedintele Ligii germane îi îndeamnă pe fotbalişti să se vaccineze împotriva Covid-19

Preşedintele Ligii Germane de Fotbal (DFB), Christian Seifert, i-a îndemnat pe fotbaliştii profesionişti să se vaccineze împotriva Covid-19, deoarece au anumite responsabilităţi, transmite DPA.

Seifert a declarat, luni, pentru canalul de televiziune Bild că fiecare jucător poate decide pentru sine dacă se va vaccina sau nu, ”dar, pe de altă parte, are o responsabilitate profesională pentru el şi pentru corpul său”.

”Câştigi bani cu acest corp, destul de mulţi. În acest sens, am prea puţină înţelegere dacă nu te vaccinezi”, a subliniat Seifert, care consideră imunizarea ca fiind ”destul de folositoare”.

Seifert a avertizat că meciurile nu vor mai fi amânate în cazul în care o echipă va fi carantinată la un moment dat, urmând să sufere echipa responsabilă.

Christian Seifert s-a arătat încântat că fanilor le e permisă revenirea stadioane în număr tot mai mare, la fel ca şi în sălile de sport, în cinematografe şi teatre.

”Sunt aproape la nivelul spre care am ţintit cu toţii, a mai spus oficialul, adăugând că ”fotbalul este mai multe decât un joc pe iarbă care durează 90 de minute. Elementul social este ceva special”.

AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare