Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat vineri, 28 august 2026, o serie de legi care trebuie să intre în vigoare până la 31 august 2026, când este termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor prevăzute în PNRR și pentru implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Astfel, Președintele Nicușor Dan a semnat următoarele decrete:
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituționalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 534/2026);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 538/2026);
- Decret pentru promulgarea Legii privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență (PL-x 539/2026);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 (PL-x 532/2026).
Banii din PNRR înseamnă, pentru țara noastră, dezvoltare, modernizare și progres.
Cele mai mari investiții din PNRR au mers către îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare, reabilitarea energetică a clădirilor, construcția sau echiparea unităților medicale și facilitatea finanțării pentru companii.



