Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Președintele Nicușor Dan, întâmpinat de Regele Cambodgiei: Cioloș propune o viziune credibilă și ambițioasă

Președintele Nicușor Dan a fost întâmpinat, duminică, de Regele Cambodgiei, în debutul celui de-al XX-lea Sommet al Francofoniei la care participă pentru a susține și promova candidatura lui Dacian Cioloș în funcția de Secretar general al Francofoniei, pentru perioada 2027-2030.

”Am fost întâmpinat astăzi de Majestatea Sa Norodom Sihamoni, Regele Cambodgiei, în debutul celui de-al XX-lea Sommet al Francofoniei la care particip pentru a susține și promova candidatura lui Dacian Cioloș în funcția de Secretar general al Francofoniei, pentru perioada 2027-2030.

Candidatura pentru cea mai înaltă poziție într-o organizație internațională de anvergură este un câștig pentru țara noastră, pentru că ne profilează pe scena mondială ca națiune pregătită să-și asume contribuții tot mai consistente la marile proiecte internaționale.
Dacian Cioloș propune o viziune credibilă și ambițioasă pentru relansarea și dezvoltarea comunității francofone, iar proiectul său ar permite României să-și întărească influența în spațiul francofon, să-și consolideze relațiile cu statele membre și să obțină beneficii în mai multe domenii de interes”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare