Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Florin Cîţu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că îl îngrijorează evoluţia unor indicatori economici, fostul premier adăugând că orice semn dinspre agenţiile de rating care ar arăta că România nu ar merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut, potrivit Agepres.
„Mă îngrijorează evoluţia unor indicatori economici care sunt legaţi, bineînţeles, inflaţie, dobânzi. De obicei, vedem o creştere a inflaţiei şi a dobânzilor înaintea unei crize economice. Şi depinde doar de măsurile pe care le vom lua la guvernare să nu avem o criză economică. Soluţii vom găsi şi avem, doar trebuie să ne punem la masă şi să le căutăm, pentru că dacă noi am reuşit să găsim soluţii atunci când economia a fost închisă două luni de zile – nu există altă provocare mai mare să poţi să scoţi economia dintr-o astfel de criză – vom găsi şi acum. Doar trebuie să accepţi că există o problemă şi apoi să venim cu o soluţie”, a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a discutat în interiorul coaliţiei despre costurile mari la care se împrumută Ministerul Finanţelor, Florin Cîţu a răspuns că a vorbit despre aceste îngrijorări ale sale şi public şi în coaliţie.
„Sunt sigur că vom avea o coaliţie în perioada următoare în care ministrul Finanţelor va explica dacă aceste îngrijorări ale mele sunt împărtăşite şi de ei. Sper ca evoluţia dobânzilor sau măsurilor pe care le vom lua să nu ducă la o creştere şi mai mare a dobânzilor, a inflaţiei. Ne aşteaptă în martie evaluarea României de către agenţiile de rating şi orice semn dinspre agenţiile de rating care arată că România nu merge într-o direcţie bună va însemna costuri şi mai mari de împrumut pentru România. De aceea trebuie să fim foarte atenţi cu măsurile pe care le luăm. Toate să meargă în direcţia menţinerii deficitului cel puţin la nivelul la care ne-am asumat la începutul anului”, a explicat el.