Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a decorat pe consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a decorat pe consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe, cu „Ordinul de Onoare”.

Maia Sandu a scris, marţi, pe Twitter, că i-a acordat lui Bogdan Aurescu „Ordinul de Onoare” pentru „dedicarea sa excepţională în consolidarea legăturilor bilaterale şi în procesul de aderare a Moldovei la UE”.

„Mulţumesc doamnei preşedinte Maia Sandu pentru această onoare deosebită, atât pentru mine personal, cât şi pentru că reprezintă o recunoaştere a eforturilor echipei MAE în sprijinul consolidării Parteneriatului Strategic şi al integrării depline a Republicii Moldova în UE!”, a scris şi Bogdan Aurescu pe Twitter.

„Ordinul de Onoare” este o înaltă distincţie a Republicii Moldova.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare