Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine marţi în vizită oficială în România

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine marţi în vizită oficială în România. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, aceasta va fi primită de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, de la ora 13.15. Ultima vizită oficială a Maiei Sandu în ţara noastră a avut loc în luna iulie, când a fost primită la Palatul Cotroceni şi s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedinţii celor două Camere, potrivit News.ro. 

 

La începutul lunii octombrie, Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, anunţa pe Facebook că România îi ajută din nou şi că vor cumpăra electricitate de peste Prut, după ce Ucraina a sistat livrările de curent din cauza atacurilor ruseşti cu rachete.

La rândul lui, ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunţat că a fost semnat un contract de furnizare a energiei – 100 MW între Hidroelectrica şi Energcom, compania desemnat de Guvernul Republicii Moldova în acest sens.

”Prin OUG 138/2022, care a fost adoptată ieri, am modificat OUG nr. 119/2022 astfel că «în situaţii excepţionale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranţei în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligaţia să încheie contracte bilaterale, în limita cantităţilor disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnaţi de către Guvernul Republicii Moldova”, a adăugat ministrul Energiei.

 

Ultima vizită a preşedintelui Republicii Moldova în România a avut loc în data de 29 iulie. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, declara atunci că războiul a destabilizat piaţa energetică şi cu ea securitatea energetică a Moldovei.

Ea mai afirma că Moldova vrea să cumpere gaze din România şi este nevoie ca acest lucru să fie posibil cât de curând, pentru a se asigura că oamenii nu vor îngheţa la iarnă şi pentru a ţine stabilitatea socială în ţară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare