Președintele României a promulgat legea care pune bazele unei strategii privind educația pentru mediu

Președintele României, Klaus Iohannis, a promovat constant educația, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice ca teme prioritare ale mandatelor sale, anunță Administratia Prezidențială într-un comunicat de presă.

”Pentru a genera politici publice și soluții concrete în aceste domenii, Președintele Klaus Iohannis a decis organizarea, la nivelul Administrației Prezidențiale, a unor formate diverse de lucru, unele mai ample, desfășurate pe parcursul mai multor ani, precum cele care s-au finalizat cu Proiectul România Educată, altele pe subiecte punctuale, precum grupul de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”, înființat la începutul anului 2022.

Totodată, începând cu anul 2021 funcționează Grupul de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice și mediu, care reunește reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației, ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai instituțiilor de învățământ, ai elevilor, ai profesorilor și ai părinților, precum și ai unor ONG-uri cu experiență relevantă”, se arată în comunicat.

Potrivit Administrație Prezidențiale, obiectivul principal al acestui grup de lucru este să contribuie la îmbunătățirea calității educației privind schimbările climatice și mediul, prin dezvoltarea unui program de educație pentru climă la nivel național. Tocmai de aceea, unul dintre criteriile principale avute în vedere pentru selectarea membrilor grupului l-a constituit experiența anterioară în elaborarea și implementarea unor proiecte educaționale în materie de schimbări climatice și mediu.

Grupul de lucru s-a reunit în mod constant pe parcursul anului 2021 pentru a aborda teme legate de infrastructură, formarea cadrelor didactice, aria curriculară, materialele didactice, instrumentele digitale pentru educația privind clima, activitățile educative în natură ș.a. Toate aceste elemente au fost sintetizate în raportul Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile, care va fi lansat marți, 11 ianuarie 2022, la Palatul Cotroceni, în dezbatere publică.

Documentul vizează învățământul preuniversitar și lărgirea accesului la educația privind schimbările climatice și mediul și include o serie de propuneri și de măsuri concrete. Odată implementate, toate acestea vor crește expunerea elevilor la informații referitoare la factorii care duc la degradarea mediului și accelerează schimbările climatice. În același timp, s-a avut în vedere și componenta practică, asigurând astfel elevilor și contextul pentru a se implica, pe parcursul școlarizării, în activități aplicate de protecție a mediului înconjurător”, potrivit sursei citate.

Președintele României a promulgat luni, 10 ianuarie 2022, legea care pune bazele unei strategii privind educația pentru mediu și încurajează formarea de competențe de mediu în rândul elevilor, prin includerea acestora în domeniile de competențe ale curriculumului național pentru învățământul primar și gimnazial. Raportul Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile,care va fi lansat mâine în dezbatere publică, reprezintă un prim pas pentru a dezvolta concret această strategie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare