PREȘEDINTELE SENATULUI, CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU VIZITĂ OFICIALĂ ÎN CEHIA

Vizita oficială în Republica Cehă a unei delegații conduse de dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, în perioada 9-11 octombrie a.c., la invitația d-lui Milan Štěch, președintele Senatului Republicii Cehe

O delegație a Senatului României, condusă de dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului,  efectuează o vizită oficială în Republica Cehă în perioada 9-11 octombrie a.c., la invitația d-lui Milan Štěch, președintele Senatului Republicii Cehe.  Din delegația oficială au mai făcut parte dl senator Aurel Horea Soporan și dl senator Ioan Cristina. Programul vizitei Președintelui Senatului României la Praga a inclus consultări cu omologul său ceh, dl Milan Štěch, precum și o întrevedere cu dl Jan Hamáček, președintele Camerei Deputaților din Parlamentul Cehiei.
În cadrul convorbirilor, dl Călin Popescu-Tăriceanu a evidențiat rolul deosebit de important al Republicii Cehe ca partener al României în Europa Centrală şi de Sud-Est, tradiţia relaţiilor româno-cehe provenind din perioada interbelică a Micii Antante, fiind continuă și consolidată în prezent de apartenenţa comună la NATO şi UE. Domnia sa a subliniat însemnătatea unei relații puternice între România și Cehia într-o perioadă dificilă și plină de provocări pentru UE. În acest context, domnul Tăriceanu și-a exprimat satisfacția pentru înființarea Grupului de Prietenie Cehia – România – Republica Moldova, în cadrul Camerei Deputaților din Republica Cehă, acesta constituind un instrument important de diplomație parlamentară de susținere a parcursului european a Republicii Moldova.
Referindu-se la viitorul Europei, președintele Senatului a subliniat importanța existenței unei Europe unite care să beneficieze de o piață unică solidă, de politici sustenabile privind coeziunea dar și migrația și azilul, de continuarea procesului de extindere al UE cu Republica Moldova și statele din Balcanii de Vest, precum și de consolidarea relaţiilor cu statele din vecinătatea estică. Președintele Tăriceanu a abordat și temele aderării României la Spațiul Schengen, țara noastră menținând în continuare acest obiectiv politic major, exprimând speranța de a putea conta, în continuare pe sprijinul Cehiei și a prezentat elemente referitoare la candidatura României pentru relocarea Agenției Europene pentru Medicamente.
În privința cooperării în materie de apărare și securitate, dl președinte Tăriceanu a subliniat necesitatea menținerii unei coordonări active – inclusiv la nivel parlamentar – având în vedere importanța transmiterii unui mesaj unitar. În acest sens, primul Summit parlamentar al Formatului București (B9), se va desfășura la București, în prima parte a anului 2018, la inițiativa comună a Președinților Senatelor din Parlamentul României și Parlamentul Poloniei, cu participarea președinților Parlamentelor statelor de pe flancul estic al NATO, din care face parte și Cehia. Președintele Senatului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a reiterat invitațiile adresate președinților celor două Camere din parlamentul Cehiei de a participa la acest eveniment.
Dl Tăriceanu a subliniat importanța pe care o acordă funcționării la Praga a Institutului Cultural Român și a rolului pe care această instituție, aflată sub autoritatea Senatului României, îl  are la promovarea culturii române în Cehia și la consolidarea cooperării culturale și artistice din cele două țări. ICR Praga a fost partener oficial la evenimente de prim rang din Cehia, cum ar fi Festivalul Internațional de muzică Český Krumlov, care se desfășoară sub patronajul președintelui Republicii Cehe și la a cărui ediție din acest an a concertat, în deschidere, soprana Angela Gheorghiu; Festivalul internațional de muzică clasică Třeboňská Nocturna, care beneficiază de patronajul preşedintelui Senatului, dl Milan Štěch și la al cărui eveniment de gală a concertat soprana Elena Moșuc;  Festivalul internațional de film de la Karlovy Vary etc.
Președintele Senatului a avut și o întrevedere, organizată de Biroul de Promovare Comercială și Economică al Ambasadei României în Cehia, cu reprezentanți ai mediului de afaceri local, ocazie cu care a adresat oamenilor de afaceri cehi invitația de a considera România ca destinație favorită pentru a-și consolida profilul investițional, în contextul în care sectorul energetic românesc beneficiază de cca. 90% din totalul investițiilor cehe. De asemenea,  Republica Cehă, prin evoluțiile constant pozitive, se plasează în topul principalilor parteneri comerciali ai României, ca a 10-a destinație pentru exporturile românești.
esocpolitic.ro/sursa : Senat

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare