Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat marţi că obiectivul actual este acela de a avea mai puţine persoane infectate cu COVID-19, menţionând că „nu trebuie să ne învârtim” în jurul certificatului (n.r. verde), ci trebuie să găsim soluţii, iar rolul ministrului Sănătăţii este de a rezolva această problemă, potrivit Agerpres.
„Ministrul Sănătăţii este acolo pentru a rezolva problema care este astăzi, aici. Atunci era un alt ministru al Sănătăţii (n.r. în vară, anul trecut), astăzi avem o problemă, număr mare de persoane infectate, număr mic de persoane vaccinate. Ăsta este rolul ministru Sănătăţii pentru astăzi (…).Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat marţi că obiectivul actual este acela de a avea mai puţine persoane infectate cu COVID-19, menţionând că „nu trebuie să ne învârtim” în jurul certificatului (n.r. verde), ci trebuie să găsim soluţii, iar rolul ministrului Sănătăţii este de a rezolva această problemă.
„Ministrul Sănătăţii este acolo pentru a rezolva problema care este astăzi, aici. Atunci era un alt ministru al Sănătăţii (n.r. în vară, anul trecut), astăzi avem o problemă, număr mare de persoane infectate, număr mic de persoane vaccinate. Ăsta este rolul ministru Sănătăţii pentru astăzi (…). Nu trebuie să ne învârtim în jurul certificatului, trebuie să ne uităm la soluţii care să ducă la obiective. Care este obiectivul nostru? Obiectivul nostru este de a avea mai puţine persoane infectate, hai să vedem care sunt soluţiile, de a avea mai multe persoane vaccinate, haideţi să găsim soluţiile. Poate certificatul e una dintre ele, poate nu. Dar, până la urmă, eu aici am o problemă, că nu văd care e obiectivul, că altfel, dacă nu am obiectiv, nu pot să judec dacă cineva îşi face treaba sau nu. Oricum, evaluarea o face premierul şi dacă premierul este mulţumit, este bine atunci”, a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului, întrebat pe acest subiect.
El a fost întrebat cum comentează faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spunea că „oportun era în august să fie aprobat acest certificat, acum deja nu mai are rost”.
Liderul liberal a afirmat că observă o creştere a numărului de infectări şi o scădere a numărului de vaccinări.
„Creşte numărul de persoane infectate, scade numărul de persoane vaccinate. Eu ştiu că în vară eram de pe băncile Parlamentului, acuzaţi de oameni care au astăzi puterea de decizie că nu creştem campania de vaccinare, că sunt persoane care sunt infectate în număr mare. Astăzi vedem acelaşi lucru, fără niciun fel de soluţii. Aşa se întâmplă în viaţă, câteodată te prind din urmă ipocrizia şi altele (…)”, a conchis Cîţu.. Care este obiectivul nostru? Obiectivul nostru este de a avea mai puţine persoane infectate, hai să vedem care sunt soluţiile, de a avea mai multe persoane vaccinate, haideţi să găsim soluţiile. Poate certificatul e una dintre ele, poate nu. Dar, până la urmă, eu aici am o problemă, că nu văd care e obiectivul, că altfel, dacă nu am obiectiv, nu pot să judec dacă cineva îşi face treaba sau nu. Oricum, evaluarea o face premierul şi dacă premierul este mulţumit, este bine atunci”, a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului, întrebat pe acest subiect.
El a fost întrebat cum comentează faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spunea că „oportun era în august să fie aprobat acest certificat, acum deja nu mai are rost”.
Liderul liberal a afirmat că observă o creştere a numărului de infectări şi o scădere a numărului de vaccinări.
„Creşte numărul de persoane infectate, scade numărul de persoane vaccinate. Eu ştiu că în vară eram de pe băncile Parlamentului, acuzaţi de oameni care au astăzi puterea de decizie că nu creştem campania de vaccinare, că sunt persoane care sunt infectate în număr mare. Astăzi vedem acelaşi lucru, fără niciun fel de soluţii. Aşa se întâmplă în viaţă, câteodată te prind din urmă ipocrizia şi altele (…)”, a conchis Cîţu.