Președintele Senatului, Florin Cîțu: Nu este treaba Rusiei cum îşi face România apărarea

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că cererea Rusiei de retragere a scutului de la Deveselu nu are „niciun fundament”, România fiind independentă în privinţa stabilirii strategiei de apărare a ţării, potrivit Agerpres.

„În ceea ce priveşte strategia de apărare a României, este independentă. Nu cred că este normal ca o altă ţară să-şi dea cu părerea despre ce face România şi cum se apără România, mai ales că este vorba de investiţii pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii României. Aici este treaba noastră, nu cred că este treaba altcuiva cum ne investim banii şi cum ne facem strategia de apărare”, a spus Cîţu, miercuri, la Senat.

Potrivit preşedintelui Senatului, NATO a adresat invitaţii Rusiei pentru a vizita bazele.

„Au fost invitaţii din partea NATO să viziteze toate bazele de când lumea. Niciodată nu s-a dat curs acestei invitaţii. Doar pe noi ne interesează cum ne facem această strategie. Nu e treaba nimănui cum îşi face România apărarea şi în ce asociaţii, tratate sau unde vrea să fie membră”, a adăugat Cîţu.

Referindu-se la cererea de retragere a scutului de la Deveselu, Cîţu a precizat: „Nu are niciun fundament. Nu se bazează pe nimic şi nu Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că cererea Rusiei de retragere a scutului de la Deveselu nu are „niciun fundament”, România fiind independentă în privinţa stabilirii strategiei de apărare a ţării.

„În ceea ce priveşte strategia de apărare a României, este independentă. Nu cred că este normal ca o altă ţară să-şi dea cu părerea despre ce face România şi cum se apără România, mai ales că este vorba de investiţii pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii României. Aici este treaba noastră, nu cred că este treaba altcuiva cum ne investim banii şi cum ne facem strategia de apărare”, a spus Cîţu, miercuri, la Senat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare