Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, joi, că este puţin surprins de măsurile de relaxare de sărbători, în contextul în care în vară, când existau câteva zeci de cazuri de COVID-19, astfel de iniţiative au fost criticate, potrivit Agerpres.z
„Să ştiţi că sunt puţin surprins. Eu îmi aduc aminte că am fost criticat astă-vară când au fost măsurile de relaxare când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. Astăzi, vorbim de o mie de cazuri pe zi şi văd că se relaxează. Unii dintre cei care ne criticau astă-vară acum sunt foarte relaxaţi. Eu privesc cu atenţie ce se întâmplă în acest moment şi vă spun că şi cu îngrijorare, sper să nu am dreptate, nu ştiu dacă este un moment ca să relaxăm”, a declarat Cîţu, la Senat.
El a afirmat că introducerea certificatului verde COVID oferea posibilitatea de a menţine economia deschisă în această perioadă şi de a avea o rată de vaccinare în creştere.
„Este decizia Guvernului. Nu a fost discutat în coaliţie aşa ceva. Eu vă spun doar opinia mea, pentru că îmi aduc aminte că astă-vară când am relaxat condiţiile oameni care astăzi susţin această relaxare atunci au criticat, deşi, repet, atunci erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi, acum vorbim de peste o mie de cazuri totuşi”, a completat Florin Cîţu.
Întrebat dacă a transmis acest mesaj în cadrul coaliţiei de guvernare, el a răspuns că în fiecare zi.