Preşedintele Turciei, Recep Erdogan – a respins apelul SUA de încetare a focului în nordul Siriei

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins un apel din partea Statelor Unite pentru încetarea focului în nordul Siriei, afirmând că ofensiva sa militară împotriva forţelor kurde va continua, în ciuda sancţiunilor impuse de Washington, citat de rador.ro

Conform aceleiași surse, Vicepreşedintele Mike Pence şi Secretarul de stat, Mike Pompeo, se pregătesc să se îndrepte spre Turcia, pentru a încerca să amelioreze situaţia.

  • Turcia şi-a început ofensiva asupra kurzilor sirieni după ce preşedintele Trump a ordonat ieşirea armatei americane din regiune, dechizând astfel calea unei invazii. Furia politică stârnită la Washington de abandonarea aliaţilor kurzi a făcut Casa Albă să îşi schimbe discursul.

Administraţia Trump cere în prezent încetarea focului şi ameninţă cu noi consecinţe, dacă ofensiva continuă.

Preşedintele Erdogan a afirmat însă că este hotărât să elimine luptătorii kurzi de la graniţă, indiferent de urmările pentru relaţiile turco-americane.

Sursa: rador.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare