Președinția română la Consiliul Uniunii Europene continuă să lucreze intens în domeniul pieței unice digitale și să obțină rezultate concrete și asta pentru că, vineri, în Consiliul COREPER, statele membre și-au dat acordul pentru propunerea de decizie a Consiliului privind participarea UE la Conferința Mondială de Radiocomunicații a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), organizată în Egipt în perioada 28 octombrie – 22 noiembrie 2019. Propunerea de decizie va fi adoptată la Consiliul TTE (Transporturi, Telecomunicații și Energie) din 7 iunie 2019, Luxemburg.
“Actul este de o importanță politică și strategică deosebită deoarece poziția adoptată în numele Uniunii promovează soluții globale și regionale de utilizare a spectrului de frecvențe radio, protejând în același timp sistemele radio funcționale la nivelul Uniunii și oferind un grad ridicat de autonomie a procesului de decizionare când vine vorba de utilizarea spectrului.
Consensul la nivelul statelor membre este crucial pentru reprezentarea eficientă a Uniunii în Conferințele mondiale de radiocomunicații, ce se desfășoară o dată la patru ani, având în vedere faptul că deciziile privind alocarea spectrului de frecvențe radio vor aduce modificări Regulamentelor UE din domeniu. Propunerea de decizie este cu atât mai importantă cu cât aceste regulamente revizuite vor fi obligatorii în temeiul dreptului internațional și vor fi în continuare capabile să influențeze în mod decisiv conținutul legislației Uniunii în domeniul transportului aerian, maritim și politicilor privind piața internă”, conform unui comunicat de presă al MCSI.
De altfel, în sursa precizata se mai menționează faptul că pentru mai multe sectoare – cum ar fi aviația civilă, maritimă, spațiu și sateliți, meteorologie și servicii științifice – alocarea spectrului este luată în considerare și negociată la nivel mondial în cadrul organizațiilor și agențiilor specializate ale Națiunilor Unite, sub umbrela UIT, în colaborare cu organizațiile specifice sectorului ca părți influente în negociere, de exemplu ICAO (International Civil Aviation Organization), OMI (International Maritime Organization) sau WMO (World Meteorological Organization).