Presură, mesaj către Cîțu: „E bine că acum e de acord cu viziunea PSD”

Alexandra Presură, deputată în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat, i-a transmis un mesaj liderului Partidului Național Liberal, Florin Cîțu.

Iată mesajul complet al deputatei:

Salutăm faptul că președintele PNL care critica mereu majorările salariale a devenit un susținător al creșterii veniturilor angajaților.
Propunerea sa vine după ce, tot el, în calitate de ministru al finanțelor și de premier, a suspendat aplicarea legii salarizării și a pensiilor și a criticat constat creșterea salariului minim și creșterea salariilor din construcții realizate de PSD.
Dar e bine că acum e de acord cu viziunea PSD, însă propunerea sa vine târziu și nu e în măsură să rezolve problemele salariaților, dar poate afecta semnificativ bugetul de pensii.
PSD susține ca în Coaliție să se discute serios de creșterea veniturilor și în special a celor cu salarii mici care resimt cel mai puternic șocul inflației.
➡️ În contextul creșterii prețurilor nu e înțelept să acționezi pentru creșterea la grămadă a tuturor salariilor. Resursele financiare, adică inclusiv din CAS, trebuie folosite în primul rând pentru cei cu venituri mici care resimt cel mai greu creșterea inflației.
➡️Este eronată afirmația lui Cîțu (detalii) că PSD s-ar fi ocupat doar de creșterea salariilor în sistemul bugetar. Amintim că PSD a majorat constant salariul minim, iar 99% dintre salariații cu salariul minim sunt în mediul privat. De asemenea, PSD a majorat salariile angajaților din companiile private din construcții, pe care Cîțu și cei care au negociat PNRR ar fi vrut să le desființeze.
➡️ Cîțu nu a explicat cum îi va obliga pe patroni să crească salariile dacă scade CAS și nu vor opri banii pentru plata facturilor. De asemenea, nu a explicat de unde vrea el să taie bani ca să acopere gaura de la bugetul de pensii.
➡️ De aceea sindicatele au criticat această măsură pentru că nu rezolvă problema salariaților, dar pune în pericol pensiile.
➡️ Creșterea salariilor trebuie rezolvată structural, nu cu măsuri care nu aduc bani în buzunarele salariaților din privat, dar în schimb afectează semnificativ bugetul de pensii. Iar aici trebuie spus că prețurile au crescut mult din cauză că ministrul PNL al energiei a întârziat foarte mult cu actul normativ.
➡️ Domnul Cîțu ar trebui să fie mai preocupat ce face colegul său de partid, Virgil Popescu, pentru a scăderea prețurile la carburanți.
➡️ Toate aceste întârzieri afectează salariile și puterea de cumpărare a românilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare