CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători.
Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013.
Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevedrilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.
De asemenea se vor menţine și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicația disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din stații), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.
Exemple tarife de transport de la 1 iulie 2022:
Ruta | Până la 1 iulie 2022 | Începând cu 1 iulie 2022 |
București Nord – Ploiești Sud/ Vest,
Arad – Timișoara Nord, clasa a 2-a
|
Tren R – 7,20 lei
Tren RE – 7,20 lei Tren IR – 14 lei |
Tren R – 9,00 lei
Tren RE – 9,00 lei Tren IR – 17,00 lei |
București Nord – Constanța, București Nord – Craiova, clasa a 2-a
|
Tren R – 29,30 lei
Tren RE – 29,30 lei Tren IR – 55,70 lei |
Tren R – 35,00 lei
Tren RE – 35,00 lei Tren IR – 67,00 lei |
Oradea – Cluj Napoca, clasa a 2-a
|
Tren R – 20,70 lei
Tren RE – 20,70 lei Tren IR – 40,30 lei |
Tren R – 25,00 lei
Tren RE – 25,00 lei Tren IR – 48,00 lei |
Suceava – Putna, clasa a 2-a | Tren R – 10,60 lei | Tren R – 13,00 lei |
Galați – Mărășești, clasa a 2-a | Tren R – 15,40 lei | Tren R – 19,00 lei |
Brașov- Mangalia, clasa a 2-a | Tren IR – 86,90 lei | Tren IR – 104,00 lei |
București Nord – Brașov, clasa a 2-a | Tren R – 24,00 lei
Tren RE – 24,00 lei Tren IR – 44,70 lei |
Tren R – 29,00 lei
Tren RE – 29,00 lei Tren IR – 54,00 lei |
București Nord – Timișoara, clasa a 2-a | Tren IR – 97,00 lei | Tren IR – 116,00 lei |
Oravița-Anina** | Tarif unic: 24 lei | |
București Nord – Aeroport Henri Coandă”*** | Tarif unic: 5 lei |