Prețurile la energie vor fi sau nu plafonate? Răspunsul dat de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referindu-se la creşterea preţurilor la energie, că soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate, potrivit Agerpres.

„În contextul acestei crize, pentru România este foarte importantă Legea consumatorului vulnerabil, pe care am promulgat-o recent, o lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecţie a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică. Totodată, OUG privind compensarea facturilor clienţilor casnici este binevenită pentru a oferi românilor un orizont de linişte şi siguranţă pentru sezonul rece. Sunt, însă, necesare în continuare măsuri eficiente care să protejeze şi economia, întreprinderile mici şi mijlocii, firmele din industrie şi companiile mari a căror competitivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice. Soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate, astfel încât situaţia actuală din energie să nu devină o povară insurmontabilă pentru diverse categorii sociale, pentru firmele din industrie sau pentru economie în general. În acest sens, atrag atenţia autorităţilor cu atribuţii în domeniu că sunt în continuare necesare soluţii cu caracter durabil, care să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung, pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare”, a spus şeful statului, la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare