Prețurile locuințelor ANL vor scădea la nivelul celor din 2019

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care soluționează dublarea din 2020 a prețurilor de vânzare și chirie a locuințelor ANL și previne o nouă majorare de preț, a arătat ministrul Cseke Attila.

După cum este cunoscut, în consecința majorărilor veniturilor din domeniul construcțiilor și, implicit, a costurilor de construcție, de pe o zi pe alta, prețul locuințelor destinate tinerilor, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, a fost majorat semnificativ, aproape dublat în 2020. Măsura adoptată astăzi rescrie prevederea care țintea acoperirea costurilor de construcție a unei noi locuințe din prețul de vânzare a celor existente.

”Locuințele ANL sunt destinate pentru tineri, scopul acestora este de a asigura o chirie și mai apoi o locuință proprie la un preț accesibil. Decizia Guvernului de astăzi este un ajutor pentru tineri în acest sens” – a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Acesta a arătat: conform Ordonanței adoptate astăzi, prețul de vânzare a locuințelor pornește de la costul de construcție al imobilului în cauză, nu de la costul de înlocuire, și se scade, pe lângă amortizare, și chiria plătită până la momentul achiziției. Noile reglementări prevăd și o pondere conformă gradului de indice al localităților, astfel că locuințele din orașele mai mici vor fi mai ieftine decât cele din municipiile reședință de județ sau din Capitală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare