Prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă a fost decorat, marți Legiunea de Merit, în cadrul unei ceremonii desfășurată la ambasada SUA la București, în prezența președintelui Klaus Iohannis, ambasadorului Adrian Zuckerman, președintelui PNL, Ludovic Orban, șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, membri ai guvernului și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.
„Fiecare dintre noi, militari sau civili, în instituțiile în care ne desfășurăm activitatea, suntem în slujba cetățeanului, în slujba țării și distincția acordată astăzi este o recunoaștere a meritelor întregului personal al Armatei României, o recunoaștere a muncii susținute a tuturor. Eu sunt, astăzi, aici, doar reprezentantul celor care și-au dăruit cele mai prețioase bunuri: timpul, sănătatea sau chiar viața pentru îndeplinirea misiunilor încredințate de Țară.
Nici un comandant, oricât de bun ar fi, nu poate câștiga o luptă fără a avea, alături de el, o Armată puternică. Pentru cei care poartă uniforma militară, munca de echipă este foarte importantă și vreau, și pe această cale, să aduc mulțumiri camarazilor mei și să-i asigur de respect și considerație pe măsură.
- În activitatea mea, am pus întotdeauna pe primul loc binele structurii și instituției din care am făcut parte. Am acționat permanent pentru promovarea și susținerea acestora și am convingerea că aceasta este singura cale pentru atingerea obiectivelor proprii și instituționale fiind, totodată, garanția unei percepții reale inclusiv în mediul multinațional.
- Pentru că am vorbit despre mediul multinațional trebuie să subliniez că acesta a avut un impact foarte mare în procesul de transformare și modernizare a Armatei României. Iar pentru mine, îndeplinirea misiunilor în teatrele de operații din Afganistan și Irak, alături de militari americani, au constituit momente în care am înțeles că trebuie să fim mândri de noi, pentru că suntem profesioniști și dăruiți în îndeplinirea misiunilor, că avem potențial și că trebuie să îl punem în valoare printr-un efort de voință și ambiție, elemente transmise din generație în generație.
Nu mă gândeam pe atunci că voi ajunge șef al Apărării sau că într-o zi, peste ani, voi fi onorat cu cea mai înaltă distincție militară americană pe care o poate primi un militar străin.
Cu siguranță însă întreaga mea carieră a fost influențată de experiența pe care am trăit-o acolo, în linia întâi, cu militarii români și aliații noștri din Statele Unite ale Americii, cărora le sunt recunoscător pentru că, împreună, am acumulat o parte din experiența necesară transformării și modernizării Armatei României.
- Statele Unite ale Americii au susținut permanent România și Armata pe drumul dificil al atingerii standardelor specifice NATO. Parteneriatul Strategic dintre țările noastre, unul dintre pilonii pe care se bazează apărarea noastră, a contribuit semnificativ la dezvoltarea Forțelor Armate.
- Știu ce simbolizează Legiunea de Merit, dar consider, încă o dată, că ea reprezintă recunoașterea muncii de echipă, a tuturor celor cu care am lucrat de-a lungul timpului și lor li se cuvine în egală măsură meritul atribuirii acestei medalii.
Pentru sprijinul permanent și robust pe care îl arătați țării noastre, vă mulțumesc domnule ambasador Adrian Zuckerman. Pentru onoarea de a primi această medalie, vă mulțumesc în numele întregului personal al Armatei României! Servesc Patria!”, a scris Ciucă, pe Facebook.