-
Vizita oficială în România a Prim-ministrului Japoniei, domnul Shinzo Abe
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, îl va primi marți, 16 ianuarie a.c., pe Prim-ministrul Japoniei, domnul Shinzo Abe, în cadrul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar nipon o întreprinde la București.
Aceasta este prima vizită în România a unui Prim-ministru al Japoniei şi are loc în contextul aniversării a 5 ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România și Japonia.
Cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni, vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegațiilor, declarații de presă și un dineu oficial pe care Președintele Klaus Iohannis îl va oferi în onoarea Prim-ministrului Shinzo Abe.
Agenda convorbirilor include stadiul și perspectivele de consolidare a relațiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România și Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor inter-umane. De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia și Uniune, evoluțiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.
ecopolitic.ro