Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică, vineri, cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, fiind abordată pe larg agenda bilaterală cu accent pe componentele de interconectare peste Dunăre şi dragare a şenalului navigabil al fluviului, precum şi organizarea, la Sofia, a unei şedinţe comune a celor două Guverne, în lunile septembrie-octombrie, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, procesele europene curente, respectiv cooperarea pentru aplicarea Green Deal şi PNRR, s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuţiilor.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a abordat problema coridorului vertical dat de interconectorul de gaz Grecia-Bulgaria care dă substanţă proiectului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Partea bulgară a subliniat prioritatea pe care o acordă acestui interconector”, se arată în comunicat.
Premierul bulgar a lansat invitaţia organizării la Sofia, în lunile septembrie-octombrie, a unei şedinţe comune de Guvern.
Cei doi prim-miniştri au convenit că, anterior acestei şedinţe, în cel mai scurt timp, va avea loc o vizită a premierului Petkov la Bucureşti, însoţit de ministrul Transporturilor şi Energiei, pentru a pregăti acordurile viitoarei reuniuni de guvern.
Conform comunicatului, cei doi şefi de Guvern au împărtăşit evaluări asupra situaţiei de securitate din regiune, din estul Ucrainei şi de la Marea Neagră.