Prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia, potrivit programului de lucru al premierului.
Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar intră miercuri în grevă de avertisment, în intervalul orar 11.00 – 13.00, timp în care cursurile nu vor avea loc, au anunţat preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţionale „Alma Mater”.
Potrivit sursei citate, în cazul în care nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, organizaţiile sindicale ameninţă cu greva generală, începând din data de 22 mai 2023.
Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor unui Referendum privind declanşarea grevei generale în învăţământ, efectuat în interiorul acestor organizaţii sindicale, precum şi implicaţiile acestei acţiuni pentru procesul educaţional.
Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie a acestui an, când au pichetat timp de două zile (pe 25 şi 26 aprilie) sediul Guvernului. AGERPRES