Prima livrare de legume de la producătorii români intermediată de Casa de Comerț Agroalimentar Unirea

Ministerul Agriculturii a anunțat că vineri a avut loc prima livrare de legume de la producătorii români către magazinele Carrefour România, intermediată de Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, în total 12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roșie și dovleac plăcintar) fiind preluate de la producătorii autohtoni și livrate direct la unul dintre depozitele retailerului francez pentru a fi introduse în circuitul comercial.

”Am demarat acest proces amplu, după ce săptămâna trecută am asistat la primul contract semnat între un producător român și conducerea Casei de Comerț Unirea, iată că vedem astăzi, concret, cum sunt livrate legume românești către un mare retailer din România. Se încheie contracte, pentru a fi furnizată marfă fără sincope, astfel încât fluxul comercial să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Casa de Comerț merge către producători, preia produsele disponibile și le duce în rețele de magazine. Salut faptul că retailerii își îndreaptă atenția către produsele românești și sunt deschiși la colaborare. Toată lumea are de câștigat prin valorificarea producției pe care o obțin bravii noștri agricultori. Vom folosi toate mijloacele pentru promovarea și valorificarea produselor românești”, a afirmat ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit unui comunicat de presă transmis de MADR.

La rândul său, Alina GAMAUF, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România, a declarat: „Carrefour, prin filosofia Act for Food, susține producătorii, cu scopul de a le oferi clienților produse proaspete, sănătoase și crescute local. La nivel național, echipele noastre de achiziții, programe și responsabilitate socială lucrează integrat pentru a crea un ecosistem sustenabil de parteneriate cu producătorii locali. În acest moment, eforturile noastre ne-au confirmat poziția de lideri pe segmentul fresh, cu peste 1.300 de fermieri români, dintre care peste 600 producători sunt ultra locali. Ne bucurăm să oferim sprijin Casei de Comerț Unirea și vom continua să susținem antreprenoriatul local românesc prin alegeri responsabile, care fac bine comunităților din jur.”

”Este un prim pas pe care îl facem în crearea unui mecanism comercial funcțional care să ducă la valorificarea superioară a resurselor şi a producţiei agricole naţionale. Avem deja un portofoliu substanțial de producători și fermieri români cărora, pe bază de contract, le recepționăm marfa și le virăm imediat plățile pentru marfa distribuită,  iar mai departe ne ocupăm de tot ce înseamnă relația cu lanțurile de retail. Astfel, producătorii au siguranța financiară atât de necesară pentru continuarea activității, iar marile lanțuri de magazine au asigurat fluxul de stocuri fără sincope”, a explicat Mariana COTOI, director general al Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea.

Livrările de produse agroalimentare se vor desfășura cu o frecvență săptămânală, reprezentanții Casei de Comerț Agroalimentar Unirea continuând discuțiile și cu alte lanțuri de magazine din România pentru a se încheia contracte de colaborare, în beneficiul tuturor părților implicate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare