Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii șefului SPP, Lucian Pahonțu

Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie şi-a reluat activitatea

Marți, 27 februarie, ora 12.00, a avut loc prima şedinţă a Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonțu Lucian-Silvan și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care excedează cadrului legal de funcționare.

La ședința săptămânală au participat toţi membrii Comisiei. Lucrările şedinţei Comisiei au fost conduse de domnul senator Viorel Salan, președintele comisiei.
Domnul președinte Viorel Salan a supus la vot ordinea de zi a comisiei. Ordinea de zi a comisiei a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

În cadrul şedinţei a fost votat Biroul Comisiei, acesta fiind format din:

BUTUNOI Ionel-Daniel – Preşedinte

DOBRE Victor-Paul –Vicepreşedinte

CALOTĂ Florică-Ică – Secretar

De asemenea, a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare