Primarul PSD-ist al Brăilei, Marian Dragomir, i-a îndemnat pe liderii partidului să „mai termine cu legile justiţiei” şi să se concentreze pe realizările din judeţe.
„În loc să discutăm despre realizările din judeţe, vorbim despre legile Justiţiei. Mai terminaţi cu legile Justiţiei odată! Ori le schimbaţi, ori nu le schimbaţi, dar abandonaţi subiectul! Ne face rău tuturor”, a declarat Dragomir la Conferinţa extraordinară de alegeri de la PSD Brăila.
El a făcut totodată un apel către cei de la Bucureşti „să fie mai atenţi pe cine trimit la televiziuni”, respectiv cine sunt comunicatorii partidului.
„Gândiţi-vă, stimaţi colegi, pe cine trimiteţi la televiziuni, ce mesaje dăm, pentru că noi suntem un partid al oamenilor care construiesc. Noi nu ne pricepem să huiduim, noi nu ne pricepem nici să înjurăm pe internet. (…) Eu sunt ferm convins că, la un moment dat, o să ne schimbăm şi comunicarea şi modul de abordare. Dacă nu le schimbăm noi, ne obligă alţii să o facem şi e păcat să fie prea târziu, când putem să o facem prin propria noastră voinţă”, a spus Dragomir.