Primăria Brașov pregătește un patinoar mobil pentru sezonul de iarnă

Un patinoar mobil va fi instalat de Primăria municipiului în Piaţa Sfântul Ioan, pentru sezonul de iarnă 2021-2022, acesta urmând să fie inaugurat în cadrul evenimentului „Braşov, oraş din poveste”, potrivit Agerpres. 

Conform Primăriei Braşov, patinoarul va funcţiona în perioada 29 noiembrie – 28 februarie şi accesul în interiorul acestuia va fi gratuit.

Pentru a închiria un patinoar mobil, cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi, Primăria Braşov a lansat procedura de achiziţie a acestor servicii, valoarea lor estimată fiind de 135.060 lei.

„Anul acesta am dorit să avem un program care să îi ajute pe toţi cei care îşi vor petrece timpul la Braşov să simtă frumuseţea sărbătorilor de iarnă şi încrederea într-un mâine mai bun, dar, în acelaşi timp, să îi protejeze de răspândirea coronavirusului. Astfel, pe lângă proiectul ‘Aducem un strop din magia Crăciunului în fiecare cartier braşovean’, le-am pregătit braşovenilor şi turiştilor mai multe surprize. Una dintre acestea este patinoarul care va fi instalat în piaţa Sfântul Ioan. Patinoarul va fi deschis pe toată perioada sezonului rece, începând cu 29 noiembrie, iar accesul va fi gratuit. Cei care nu au patine proprii le vor putea închiria de la operatorul care gestionează acest patinoar”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Potrivit caietului de sarcini, operatorul este obligat să asigure un minim de 100 perechi de patine, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, pentru închiriere, precum şi muzică ambientală – colinde de Crăciun şi „muzică de sezon” – şi iluminat festiv.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare