Primăria Buzău, notificată cu privire la suspendarea plăţilor într-un proiect cu fonduri europene, din cauza unor suspiciuni de fraudă

Primăria Buzău a fost notificată printr-un document că Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AMPOR) suspendă autorizarea unor cereri de rambursare aferente programului de ”Reabilitare a infrastructurii rutiere inclusiv piste pentru biciclişti pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Buzău” ca urmare a unor suspiciuni de fraudă, potrivit News.ro. .

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că un document ajuns la Primăria municipiului Buzău în cursul săptămânii trecute notifică municipalitatea că AMPOR suspendă cererile de rambursare într-un proiect ca urmare a unor suspiciuni de fraudă care sunt în curs de investigare de către  organele de urmărire penală.

”Până în acest moment nu avem informaţii despre ce instituţie a statului a făcut această solicitare la Ministerul Dezvoltării. O să mă adresez Parchetului General să mă  pun la dispoziţie pentru a da drumul mai repede la aceste cercetări, pentru că nu libertatea lui Toma este în pericol, ci tot oraşul. Tot Buzăul este în şantier şi riscăm din cauza iresponsabilităţii unui individ să blocăm tot oraşul. O să vă citesc definiţia fraudei pentru că m-am întrebat şi eu despre ce poate fi vorba. În primul rând eu nu am luat şpagă şi nu poate exista o dovadă în acest sens, că aş fi fraudat în sensul asta. Neluând şpagă, mă gândesc că ar fi vorba despre prezentarea de documente sau declaraţii false. Cred că este vorba despre ceea ce s-a mai scris în presă că Toma ar fi declarat o stradă largă în care încăpeau şi piste de biciclete şi când s-a executat strada aceasta nu au mai fost aceste piste”, a spus Constantin Toma.

Primarul a explicat că, de fapt, pistele de biciclete nu aveau cum să fie prinse în proiect şi că hotărârea de Consiliu Local în care a fost aprobat proiectul tehnic în anul 2019 nu prevedea executarea acelor piste întrucât situaţia din teren nu o permitea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare