Primăria Capitalei a lansat licitaţia pentru reabilitarea a 16 linii de tramvai, care totalizează 50 km

Primăria Capitalei a lansat licitaţia pentru reabilitarea a 16 linii de tramvai care totalizează 50 km, valoarea investiţiei fiind de 500 de milioane de euro, a anunţat edilul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan.

„Peste 2 ani Bucureştiul nu va mai avea linie de tramvai nemodernizată. Asta înseamnă o viteză sporită pentru tramvaie. Asta înseamnă că autobuzele, pe traseele pe care le au comune cu tramvaiele, vor putea sa aibă linie unică pe aceste linii de tramvai şi asta înseamnă că nu vom mai avea avarii cum avem în momentul acesta foarte des”, a declarat primarul, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, din valoarea totală a investiţiei, 300 de milioane de euro vor fi obţinuţi prin Programul Operaţional Regional, iar pentru restul de 200 de milioane de euro Municipalitatea va lua împrumuturi şi se va adresa instituţiilor financiare internaţionale.

„Invit şi firmele româneşti şi firmele internaţionale să participe la această licitaţie. Am transmis informaţia despre licitaţie către Camerele de Comerţ, am transmis-o către ataşaţii comerciali ai ambasadelor, pentru că dorim să fie o participare foarte mare. Este o licitaţie cu 16 loturi, deci, practic avem 16 câştigători, 16 licitaţii într-una singură”, a spus Nicuşor Dan.

El a adăugat că Primăria investeşte în total un miliard de euro pentru a rezolva principalele două probleme pe care le are Bucureştiul, anume transportul şi termoficarea, amintind că, în afară de această investiţie, 200 de milioane de euro se duc pentru tramvaiele de la firma Astra Arad, 200 de milioane de euro în contractul pentru reabilitarea liniilor de termoficare şi 100 de milioane de euro pentru cele 100 de autobuze electrice.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare