Primăria Capitalei caută parteneri pentru suplimentarea iluminatului ornamental şi festiv de Sărbători

Primăria Capitalei caută parteneri pentru suplimentarea iluminatului ornamental şi festiv, exclusiv cu decoraţiuni LED, în perioada sărbătorilor de iarnă, anunţă primarul general, Nicuşor Dan.

Într-o postare pe Facebook, edilul general invită instituţiile publice şi/sau private interesate să depună propuneri de proiecte până pe 31 octombrie.

„Ţinem cont de contextul internaţional şi de recomandările europene de reducere a consumului energetic, motiv pentru care acordăm o atenţie deosebită consumului de energie generat de acest proiect. Avem astfel în vedere numai soluţii cu tehnologie LED şi cu un consum eficient. Astfel, estimăm că energia electrică utilizată de iluminatul festiv pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti reprezintă o creştere cu maxim 1%, faţă de nevoia din luna decembrie, pentru asigurarea iluminatului stradal”, precizează primarul Nicuşor Dan.

Prin această iniţiativă se doreşte implementarea unor soluţii integrate, care să vină în completarea celor aproximativ 2.900 de decoraţiuni LED asigurate de către Primăria Municipiului Bucureşti.

Formularul de înscriere precum şi documentele solicitate vor fi completate, semnate şi transmise conform regulamentului, la Registratura Primăriei Capitalei, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, sau la adresa de e-mail: relatiipublice@pmb.ro.

După finalizarea etapei de înscriere, propunerile transmise de parteneri vor fi analizate de o comisie numită prin decizia primarului general. Comisia va fi alcătuită din cinci membri: un membru desemnat de la nivelul cabinetului primarului general, un membru din cadrul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism, un membru al Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, un membru al Direcţiei Servicii Publice – Serviciul Iluminat Public, un reprezentant din partea Serviciului Iluminat Public.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare